Caută după:

În luna martie 2021 am identificat o oportunitate de a ne promova prin inițiativa EMD In My Country – o componentă importantă a valului de conștientizare și activism oceanic care a crescut constant în ultimii ani, evenimentele desfășurate sub această egidă atrăgând peste 25.000 de participanți în fiecare an. Ediția 2021 se desfășoară în întreaga Europă din aprilie până în octombrie și vizează publicul larg, componenta „distracție și joc” urmărind să atragă direct un public mai tânăr.

Accessible Romania by Sano Touring s-a înscris în această inițiativă cu proiectul „Constanța – Moștenire antică pe țărmul românesc al Mării Negre”, un tur ghidat de o zi care a avut loc în data de 20 septembrie în format hibrid (fizic și virtual).

Programul a dezvăluit participanților orașul antic, centru istoric, dar și experiențe precum savurarea gustului peștelui proaspăt servit cu un vin bun de la o cramă renumită pe plan internațional sau navigarea de-a lungul țărmului.

Transportul din București s-a realizat cu microbuzul nostru adaptat; toate obiectivele și activitățile propuse au fost accesibile pentru persoanele care utilizează scaunul rulant.

Crafty

Acest eveniment își propune să aducă în atenția turiștilor și a specialiștilor în turism accesibil potențialul pe care îl are zona de litoral românesc al Mării Negre, scopul nostru fiind acela de a promova această regiune în care accesibilitatea contribuie la realizarea unui turism incluziv și sustenabil.

Sari la conținut